Azi, între orele 10:00 și 13:00, polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară, în colaborare cu cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Secția 6 Poliție Craiova și Biroul Rutier Craiova, au desfășurat activități integrate în instituțiile de învățământ preuniversitar din Craiova.
Scopul acestor acțiuni a fost de a desfășura activități educaționale menite să prevină și să combată delincvența juvenilă, traficul de droguri și infracționalitatea în mediul școlar.
Polițiștii au abordat teme precum prevenirea infracțiunilor violente, sporirea conștientizării asupra riscurilor și vulnerabilităților asociate consumului de substanțe psihoactive, precum și informarea și educarea elevilor pentru a preveni comportamentele de risc, cum ar fi bullying-ul și absenteismul.
Acțiuni de verificare a societăților comerciale În timpul acestor activități, polițiștii au efectuat controale și asupra unor societăți comerciale din apropierea unităților de învățământ.
Aceste demersuri vor fi continuate de autorități pentru a garanta un mediu educațional sigur și pentru a preveni orice incidente negative în care ar putea fi implicați tinerii.
Citește articolul complet pe Dolj Expres
Deschide articolul →