Sursă: Hotnews.ro
La 1 ianuarie 2026, populația rezidentă a României a fost de 19,04 milioane de persoane, înregistrând o scădere de 1.800 față de anul anterior, conform datelor transmise vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Citește și: Ce înseamnă supat, cuvântul viral inclus în DOOM 3
Scăderea populației se datorează în principal sporului natural negativ, care a fost de 104.100 persoane, rezultând din diferența dintre numărul născuților-vii și cel al decedaților. De asemenea, la finele anului trecut, numărul imigranților a fost mai mare cu 102.200 persoane decât cel al emigranților, ceea ce a contribuit la menținerea României ca țară de imigrare.
Cu toate acestea, soldul migrației internaționale nu a reușit să compenseze scăderea naturală a populației. Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, raportul fiind de 135,9 persoane vârstnice de peste 65 de ani la 100 tineri sub 15 ani.
În ceea ce privește migrația pe grupe de vârstă, exodul se concentrează în special în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 ani, în timp ce persoanele de 25 de ani și peste au un sold migrator pozitiv.
