Sursă: Jurnalulolteniei.ro
Un incident grav s-a produs miercuri dimineață în Cariera Roșia, din județul Gorj, unde un electrician a fost rănit în timpul unei manevre la o pompă electrică. Potrivit informațiilor, un fire de alimentare ar fi făcut scurtcircuit, provocând un arc electric. În urma producerii scurtcircuitului, bărbatul a suferit arsuri la mâini și față.
Citește și: Ce înseamnă supat, cuvântul viral inclus în DOOM 3
Electricianul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pentru evaluare și îngrijiri medicale. Se ia în calcul transferul pacientului către o unitate de specialitate, însă momentan nu există locuri disponibile la spitalele din Craiova sau București. Starea sa poate suferi modificări în funcție de evoluția tratamentului.
Investigații în curs pentru stabilirea cauzei accidentului
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele producerii incidentului. În cadrul anchetei, se va verifica cauza scurtcircuitului și modul în care electricianul a fost surprins de arcul electric. Până în prezent, nu au fost comunicate alte detalii despre eveniment, iar ancheta continuă pentru a stabilit responsabilitățile.
