În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri din Dolj au realizat acțiuni menite să prevină accidentele și să sancționeze abaterile de la normele de circulație.În această perioadă, au fost aplicate aproximativ 276 de amenzi contravenționale, iar suma totală a amenzilor a depășit 60.000 de lei.
Acțiunile de control s-au axat pe șoferii care depășesc limita de viteză, precum și pe cei care conduc sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise.Polițiștii au monitorizat și respectarea regulilor de circulație de către pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.Ca urmare a acestor acțiuni, 20 de șoferi au fost suspendați din dreptul de a conduce, conform prevederilor legale.
Citește și: Universitatea Craiova se pregătește pentru meciul cu Farul: „Degeaba facem calcule”
În plus, trei autovehicule au avut certificatele de înmatriculare retrase din cauza unor deficiențe care le făceau periculoase pentru circulație.Aceste certificate vor fi restituite după ce problemele vor fi remediate.Printre cei sancționați s-a aflat o tânără de 21 de ani din Craiova, care a fost surprinsă de radar circulând cu 94 km/h pe Calea Severinului.Ea a primit o amendă contravențională și suspendarea permisului pentru 90 de zile.
Un alt incident a fost raportat în comuna Podari, unde polițiștii au identificat un bărbat de 35 de ani din comuna Țuglui, care conducea cu permisul anulat.În urma verificărilor efectuate, s-a deschis un dosar penal pentru conducerea fără permis.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
