Polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat un autoturism de lux în valoare de peste 1.000.000 de lei, aflat în atenția autorităților din Germania.Vehiculul a fost oprit pentru control în zona de competență, la Calafat, pe 22 octombrie 2026, în jurul orei 15.25.
Autoturismul, înregistrat în Germania, era condus de un bărbat bulgar, în vârstă de 59 de ani.După verificările realizate prin aplicația eDAC, polițiștii au descoperit că vehiculul era listat în baze de date cu mențiunea „obiect căutat pentru confiscare”, alertă emisă de autoritățile germane.
Citește și: Universitatea Craiova depășește 70% contribuție la coeficientul României în cupele europene
În urma constatării, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire.De asemenea, asupra autoturismului s-a dispus măsura indisponibilizării, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.
Acțiunea a fost realizată grație colaborării eficiente între structurile naționale și schimbului de informații prin intermediul canalelor de cooperare polițienească internațională, în contextul implementării acquis-ului Schengen.Aceasta a contribuit la îmbunătățirea nivelului de siguranță în zonă.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară zilnic acțiuni ferme în întreaga sa zonă de responsabilitate, pentru a preveni activitățile ilegale și pentru a identifica persoanele care încalcă legea.Instituția rămâne vigilentă pentru a menține un climat de siguranță și pentru a sprijini cetățenii și participanții la trafic.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
