Expoziția „Focus pe nocturn și lumină“ va fi inaugurată miercuri, 30 septembrie 2026, la Galeriile Cromatic din Craiova. Evenimentul face parte din Noaptea Albă a Galeriilor și reunește opere ale 90 de artiști din țară și din străinătate.
Lucrările expuse sunt semnate de artiști din diverse orașe din România, precum București, Craiova, Balș, Constanța, Sebeș, Arad, Galați, Alba, Botoșani, Sibiu și Drobeta-Turnu Severin, precum și din străinătate, inclusiv Maroc, Gabon, Turcia și Republica Moldova. Curatorii expoziției sunt artistul vizual Daniel Guță și profesorul universitar dr. Emilian Popescu.
Citește și: MediFest, proiect-pilot la UMF Craiova, a reunit angajatori din domeniul medical
Vernisajul va avea loc la ora 14.00, la adresa strada Alexandru Macedonski, nr. 28, și va fi deschis publicului până pe 15 octombrie. La eveniment vor participa și alți specialiști în arte vizuale, precum Ovidiu Bărbulescu și Nicolae Marinescu, iar violoncelistul Mircea Suchici va susține un recital muzical.
Expoziția aduce în prim-plan teme legate de lumină și nocturn, fiind realizată de Asociația Seniori Art Craiova în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici Craiova.
