Universitatea Craiova a învins Egnatia cu 2-0 în cadrul Conference League.După meci, Nevil Dede, antrenorul echipei albaneze, a discutat despre dificultățile întâmpinate de elevii săi și a recunoscut meritele adversarului.
Dede a declarat că echipa sa a avut probleme cu intensitatea jocului și cu ritmul impus de Craiova.„Am avut ceva dificultăți cu intensitatea meciului și cu ritmul impus de adversar.Am ținut meciul sub control, dar am comis greșeli în zonele-cheie”, a explicat el.
Citește și: Polițiștii din Craiova au reținut un bărbat pentru încălcarea ordinului de protecție
Greșelile din jocul Egnatiei
Tehnicianul a subliniat că centrările Universității Craiova au fost punctul lor forte, iar echipa sa nu a reușit să le contracareze.„Am suferit din cauza atacurilor lor directe.Centrările au fost punctul lor forte.Nu le-am contracarat, iar asta ne-a costat”, a adăugat Dede.
În ciuda eșecului, Dede a încercat să privească meciul într-o lumină pozitivă, menționând că echipa sa este pe drumul cel bun în ceea ce privește obiectivele.„Băieții au încercat să dea totul în fiecare moment.O prestație pozitivă, încercăm să jucăm fotbal”, a concluzionat el.
Egnatia, campioana ultimelor trei ediții ale primei ligi din Albania, a acumulat doar două puncte după primele trei partide în Conference League, în timp ce Universitatea Craiova a ajuns la 7 puncte, având șanse mari pentru calificarea în primăvara europeană.

