Circulația pe drumul expres Craiova-Pitești este blocată între nodul Negrești și nodul Valea Mare–Slatina, după un accident rutier grav. În eveniment au fost implicate o autoutilitară și un autotren cu remorcă, iar trei persoane și-au pierdut viața.
Potrivit DRDP Craiova, înainte de impact, autotrenul a suferit o defecțiune tehnică, fiind afectat de o explozie de anvelopă. Vehiculul a trecut de parcarea de la km 67, unde putea opri în condiții de siguranță pentru verificări, și a continuat deplasarea pentru aproximativ un kilometru, apoi a oprit pe acostament, ocupând parțial banda 1.
Citește și: Stadionul Ion Oblemenco nu va fi complet ocupat la meciul Universitatea Craiova – Getafe
O echipă tehnică din cadrul CIC Negrești se deplasa către autotren pentru a intervenit și pentru a asigura balizarea și semnalizarea corespunzătoare. În timpul acțiunii, membrii echipei au oprit pentru a îndepărta resturile de anvelopă rezultate din defecțiune, fiind în apropierea autotrenului în momentul producerii accidentului.
Reprezentanții DRDP Craiova au transmis că evenimentul rutier s-a produs înainte ca echipa tehnică să poată baliza vehiculul, iar la fața locului se intervine pentru gestionarea situației și reluarea traficului.
